Stericycle are o experiență de peste 30 de ani în tratarea deșeurilor periculoase. Suntem un partener de încredere pentru instituții medicale și companii din România, protejând ceea ce contează: vieți, sănătate, mediu. Oferim servicii complete de gestionare a deșeurilor periculoase și nepericuloase, de la colectarea selectivă, la transportul în deplină siguranță, până la neutralizarea și eliminarea lor în instalațiile proprii.
Pentru a ne desfășura activitatea, ne bazăm pe echipele noastre de angajați bine pregătiți și specializați. În același timp, acordăm o atenție deosebită siguranței și protecției angajaților Stericycle, de la echipele de pe teren la cei care își desfășoară activitatea în birouri. Căutăm întotdeauna să identificăm noi profesioniști talentați pentru a se alătura echipelor noastre și punem accent deosebit pe calitate, în tot ceea ce facem. Protejarea colegilor noștri, clienților și comunităților în care acționăm, dar și a mediului înconjurător, sunt o prioritate pentru noi.
Tratarea deșeurilor periculoase este o mare responsabilitate. “Sănătatea și siguranța reprezintă un obiectiv strategic de afaceri pentru Stericycle și siguranța este o cerință fundamentală. Astfel, ne străduim în permanență să oferim un loc de muncă sigur pentru membrii echipelor noastre și în egală măsură pentru vizitatori, clienți și comunitățile pe care le deservim”, a declarat Marina Vrabie, Manager Mediu, Sănătate și Siguranță.
Pentru a asigura protecția șoferilor noștri, a conținutului transportului și a mediului, Stericycle urmează reguli stricte, prevăzute de reglementări naționale și internaționale. În fiecare zi, echipele noastre colectează și elimină în siguranță, la scară largă, deșeurile medicale periculoase, asigurând protecția comunităților unde activează. “Lucrez în cadrul companiei de șapte ani alături de o echipă de profesioniști, în condiții de maximă siguranță”, spune Viorel Oncescu, unul din șoferii Stericycle. "Sunt aici când vin colegii cu deșeurile colectate. Mă asigur că procesul de eliminare funcționează bine. Îmi place echipa noastră și felul în care lucrăm împreună”, povestește Ion Nistor, unul din angajații Stericycle din Călinești.
Dacă te interesează o carieră într-un mediu dinamic și cu perspective constante de dezvoltare, trimite un CV la adresa HR-RO@stericycle.com sau urmărește pagina de Cariere.
apr. 5, 2022