Pandemia Covid-19 ne-a influențat semnificativ viețile, precum și procesele de lucru pentru un număr considerabil de industrii. Domeniul asistenței medicale este poate cel mai afectat de aceste schimbări, spitalele generând acum un volum considerabil mai mare de deșeuri medicale.
De peste 30 de ani, Stericycle joacă un rol esențial în industria medicală, sprijinind instituții și organizații medicale în gestionarea unor provocări complexe de sănătate la nivel mondial, cum ar fi Ebola, H1N1, SARS, și în prezent Covid-19.
În România, suntem un partener important pentru instituțiile medicale, protejând ceea ce contează: vieți, sănătate, mediu. Local, peste 200 de unități medicale care tratează pacienți cu Covid-19 și alte 2.000 de unități suport contează pe noi. În fiecare zi, echipele Stericycle elimină în siguranță deșeurile medicale, protejând comunitățile locale de împrăștierea virusului, precum și mediul înconjurător printr-o neutralizare conformă.
Suntem alături de clienții noștri care se bazează pe Stericycle pentru un proces de eliminare a deșeurilor medicale în condiții de siguranță și cu respectarea tuturor normelor de conformitate. Astfel, oferim partenerilor noștri sprijin pentru adaptarea la condițiile de lucru actuale, consultanță și asistență pentru colectarea selectivă și depozitarea adecvată a noului mix de deșeuri, întocmirea documentelor necesare, utilizarea corespunzătoare a ambalajelor, precum și alegerea potrivită a programului de colectare.
Sănătatea clienților și a angajaților noștri este prioritară pentru Stericycle, de aceea am luat măsuri stricte de prevenție pentru siguranța acestora și pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV2, astfel:
• Am redus la minimum numărul de persoane implicate în fiecare transport;
• Toți angajații Stericycle poartă măști și mănuși înainte de a ajunge la locațiile clienților;
• Igienizăm toate dispozitivele portabile înainte de a intra în spațiu;
• Întreg personalul Stericycle respectă măsurile de distanțare în timpul serviciului;
• Dezinfectăm mâinile la revenirea la vehicul;
• Spălăm temeinic mâinile și eliminăm echipamentul de protecție la întoarcerea la punctele de lucru Stericycle.
• Dezinfectăm vehiculul după fiecare cursă în parte.